Emocalm

Emocalm

60 comprimateProducator: Dacia Plant

Pretul include TVA

15,

50

Lei

in stoc

Comanda telefonic la numarul

0746.896513 - de luni pana vineri intre orele 09-19

Ai intrebari?... suna-ne: 0746.896513

 

Ai cumparat deja produsul?

spune-ti parerea despre produs (0 comentarii)

De ce Emocalm?


Emoţiile sunt reacţii afective de intensitate medie şi durată relativ scurtă, care oglindesc atitudinea individului faţă de realitate. Psihologul american Paul Ekman clasifică emoţiile în 4 mari grupe: mânia, tristeţea, frica şi bucuria. Fiecare din acestea pot îmbrăca diferite nuanţe cu diferite grade de intensitate, în funcţie de predispoziţia psihică şi temperamentală, acestea din urmă putând determina comportamentul general al persoanei în diferite conjuncturi. Emoţiile negative generează perturbări mai mult sau mai puţin grave cu efecte nocive asupra organismului, putând provoca: dureri de cap, insomnie, stres, boli cardiovasculare, ulcer gastric, etc., iar în cazul persistenţei pe perioade lungi de timp pot genera depresii, stări de anxietate, atacuri de panică, nevroze, psihoze, modificări de comportament, etc.
Produsul EMOCALM reprezintă un amestec de plante cu acţiune psihostabilizantă şi sedativă, fiind recomandat în tulburări emoţionale de diverse origini, de intensitate medie, ajutând astfel organismul să facă faţă stresului cotidian.

Prospect


Compozitie

Plante: sunătoare (100mg), valeriană (50mg), roiniţă (100mg), lavandă (100mg), ulei esenţial de portocal (5mg).

Ingrediente inactive: lactoză, celuloză microcristalină, aerosil.

SUNĂTOARE (Hypericum perforatum)
Sunătoarea este una dintre cele mai folosite plante pe plan mondial, datorită acţiunii sale anxiolitice şi antidepresive. Principalele substanţe bioactive răspunzătoare de apariţia efectului farmacodinamic sunt: hipericină, pseudohipericină, flavonozide (hiperozidă, rutozidă, izoquercitrozidă) şi xantone. Alte proprietăţi: hepatoprotector, coleretic, colagog, stimulent al funcţiilor hepatice, antispastic, antiinflamator, astringent, antidiareic.

VALERIANĂ (Valeriana officinalis)
Valeriana este o plantă cunoscută şi folosită încă din antichitate în tratamentul insomniei şi anxietăţii. În compoziţia sa au fost identificaţi: valepotriaţi (valtrat, izovaltrat, acevaltrat, didrovaltrat), ulei esenţial (alcătuit din α-pinen, limonen, camfen, valeranonă) şi acizi organici (valerianic şi izovalerianic), substanţe bioactive răspunzătoare de acţiunea sedativă (asupra sistemului nervos central şi asupra inimii), antidepresivă, anxiolitică, tranchilizantă, timoleptică, narcotică, antispastică, anticonvulsivantă şi hipotensivă.

ROINIŢĂ (Melissa officinalis)
Roiniţa este o plantă utilizată în medicina tradiţională ca remediu pentru reglarea psiho-emoţională, normalizarea funcţiei cardiace şi ameliorarea proceselor cognitive. Roiniţa conţine: un ulei esenţial (alcătuit din citronelal, geranial, neral, cis şi trans-ocimen, β-cariofilen), acizi polifenolcarboxilici (cafeic, clorogenic, rosmarinic), acizi triterpenici (ursolic şi oleanolic) şi flavonozide (derivaţi ai luteolinei şi kaempferolului), substanţe bioactive cu acţiune sedativă, reglatoare psiho-emoţională şi de stimulare a memoriei. Planta mai prezintă proprietăţi antispastice, antiinflamatoare, analgezice şi imunomodulatoare.

LAVANDĂ (Lavandula angustifolia)
Lavanda este o plantă utilizată în medicina budistă şi tibetană pentru tratarea psihozelor şi a nebuniei, iar în Europa şi America se întrebuinţează pentru combaterea anxietăţii şi a insomniei. Planta conţine: un ulei esenţial (alcătuit din α şi β-pinen, camfen, δ-caren, cis şi trans-ocimen, geraniol, camfor), acizi triterpenici (ursolic şi oleanolic), cumarine (cumarină, herniarină, umbeliferonă), furanocumarine (xantotoxină), flavone (luteol) şi acid rozmarinic, substanţe bioactive cu acţiune anxiolitică, sedativă, hipnotică şi antidepresivă. Lavanda mai prezintă proprietăţi: antispastice, analgezice, hipotensive, coleretice, diuretice, antifungice (asupra Candida albicans) şi antitumorale.

ULEI ESENŢIAL DE PORTOCAL (Aurantii aetheroleum)
Uleiul esenţial de portocal (alcătuit din limonen, terpinolen, α-terpineol, nerol, geraniol, citronelol) prezintă acţiune sedativă, antispastică şi antiinflamatoare. Datorită acestor proprietăţi uleiul de portocal poate fi utilizat ca adjuvant în stări de nervozitate, anxietate şi nelinişte.

Actiuni

ACŢIUNI MAJORE:
calmant, sedativ, antidepresiv, anxiolitic, stabilizant psihoemoţional, timoleptic.

ALTE ACŢIUNI:
inductor al somnului, stimulent al memoriei, antispastic.

Indicatii

se utilizează ca adjuvant în: distonii neuro-vegetative, depresie, anxietate, atacuri de panică, insomnie, afecţiuni cardiovasculare pe fond nervos (hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, aritmii cardiace), sindrom hyperkinetic cardiovascular, gastrite sau ulcer gastric ce apar pe fond de stres, spasme digestive, biliare sau urinare.

Contraindicatii

sarcină, alăptare, alergie la oricare dintre componentele produsului, intoleranţă la lactoză.

Administrare

Adulţi şi tineri peste 14 ani: câte 1-2 comprimate de 3 ori pe zi, înaintea mesei.
Copii între 10 şi 14 ani: câte 1/2-1 comprimat de 3 ori pe zi, înaintea mesei.
Copii sub 10 ani: se administrează cu avizul medicului, în funcţie de vârstă şi greutate.

În caz de insomnie se administrează câte 2 cpr. seara, cu o oră înainte de culcare.

Comprimatele se înghit cu apă sau se sfărâmă în gură (absorbţia substanţelor bioactive este mult mai rapidă). În dificultăţi de înghiţire, comprimatele se pot rupe în două.



Parerile utilizatorilor Toate comentariile reprezinta opiniile si parerile personale ale utilizatorilor produselor si ele trebuie tratate ca atare.

nu este nici un comentariu deocamdata


Spune-ti parerea despre produs


Rating Pentru a putea da o nota produsului este necesar sa va autentificati.
Nume
Email
(nu va fi afisat pe site)
Comentariu